Is it a bird? Is it a plane? It’s…
No, it’s not Superman. It’s… amsterdamish street art?!
(thanks Kayla for the pictures)
Silver
•octombrie 22, 2009 • Scrieti un comentariuM-am intors din nou la study time music.
It’s just that time of the season again. Ce sa-i faci?
Trust issues
•octombrie 15, 2009 • Scrieti un comentariuA trecut atat de repede timpul in care n-am mai scris si au trecut atat de multe ganduri prin si pe langa mine.
A cazut un guvern la mine in tara si aici singurele care pica sunt frunzele de toamna (sau gastele in apa, pentru ca au cantitati suficiente din amandoua). Am invatat ca e bine din cand in cand sa mai am si incredere, in loc sa privesc totul cu scepticism. M-am invatat cu glasul compatriotilor mei pe strada si nu ma mai opresc din vorbit cand trec pe langa ei. Pe unii ii si salut. Unii ma si saluta inapoi.
Am fost weekendul trecut in una din iesirile mele cu pleiada de reprezentanti ai culturilor estice, vestice, nordice , centrale si sudice ale lumii. Cum la un moment dat ne-am trezit discutand despre tarile noastre, cum arata si care are potential mai mare de a fi vizitata si in timp ce ma uitam la un film de branding de tara al Letoniei, m-am entuziasmat si am vrut si eu sa ma umflu in pene cu bogatiile tarii. Asa ca am cautat unul din multele clipuri ale brandului de tara Romania.
Pe care sa-l pun? Romania, Land of Choice? Discover Romania? Branding Romania? Sunt atat de multe si atat de dispersate ca mesaj. Romania nu are o strategie de branding de tara coerenta. Cum trece anul cum trece si campania. Si cum vine anul nou, vine si o strategie noua. Cu mesaj si cuvizualuri diferite, ca altfel nu suntem la moda.
In acest articol nu vreau sa critic eforturile de branding ale celor de la ministerul turismului sau ale celor din oricare alta parte. In aceste randuri vreau sa vorbesc despre incredere. In acel moment, eu strain aflat in afara tarii, eu cea care trebuie sa poarte mesajul romanilor si imaginea lor mai departe, nu am altceva ce face decat sa am incredere in materialele pe care cei acreditati, cei indreptatiti (cel putin teoretic) sa creeze produse care sa transmita imaginea tarii in afara le fac. Sunt prea mica si prea singura eu ca persoana pentru a vrea sa fac toate lucrurile de capul meu. De-asta am o tara si un guvern si un stat in spatele meu. Ca sa am incredere in el. Ca sa ma sprijine. Si ca eu sa pot folosi materialele pe care le creeaza intocmai pentru aceste scopuri.
Trebuie sa am incredere. Daca nu ma pot baza pe ea, tara mea si pe oamenii din ea, atunci sunt singura. Si niciun om din nicio tara nu are povara si nici dreptul de a fi singur.
Sunt campanii de branding care nu sunt bune. Care nu imi plac. Si cu care nu sunt de acord. Pe care le-as schimba. dar atat timp cat nu sunt eu cea care, pusa sefa in echipa de branding de tara de la Ministerul Turismului (sau cum s-o numi altfel), nu am dreptul decat la a avea incredere.
Si astfel au vazut letonii, lituanienii, albanezii, sri lankezii si alte natii filmul Romania, Land of Choice, in care nadia Comaneci, Gheorghe Hagi si Ilie Nastase vorbesc despre tara mea draga.
PS. E o tehnica excelenta sa faci trimitere la un site la finalul videoclipului. Asa stie omul unde poate cauta informatia. Dar realizarea site-ului, in schimb, lasa mult de dorit.
Instantanee
•septembrie 29, 2009 • 1 comentariu
Maastricht
Amsterdam
Paris
Valenii de Munte
Brasov
Cluj-Napoca
Sinaia
Bruxelles
Viena
Basel
Salzburg
Strasbourg
Drajna
Ploiesti
Bits and pieces of my life that remind me of where I am, where I was and where I will be.
My baby just cares for me
•septembrie 23, 2009 • Scrieti un comentariuA piece of Nina Simone and of her great songs. And also a piece of Before Sunset, Ethan Hawke and Julie Delphy.
Reminds me of Paris every time I listen to it.
De la fereastra casei mele
•septembrie 19, 2009 • Scrieti un comentariuZi de leneveala pe malul garlei de la resedinta mea din Amsterdam 
Time travel
•septembrie 15, 2009 • 1 comentariuE foarte ciudat sa visezi intr-o alta tara. De fiecare data cand dorm sunt in Romania – visele mele se intampla, asa in somn, pe pamant romanesc, iar de fiecare data ma scol la 2000 de km departare.
De exemplu, visez ca sunt cu prietenii mei in oras prin Bucuresti pe nu stiu unde, sau mama imi zice un lucru in bucataria locuintei mele unde am copilarit, sau ma urc pe nu stiu ce munte, care e in Romania, sau alerg dupa gaini care sunt in Romania sau mi se intampla x si y, toate in Romania. E un fel de time travel. 
N-am avut inca niciun vis care sa se intample in Olanda. Sincer nu vreau sa prind momentul ala. Cred ca iti trebuie ani de zile sa ajungi sa visezi constant intamplari dintr-o tara straina.
Cand dorm vreau sa fiu in Romania.
Bizarerii olandeze
•septembrie 2, 2009 • 4 ComentariiAsta e cel mai ciudat lucru pe care l-am vazut pana acum pe taramurile olandeze.
Este vorba despre un loc de utilitate publica, chiar prea “public”, pare-mi-se mie. Este asezat in centrul Amsterdamului (nu ca nu am mai vazut cateva si prin alte parti ale orasului), la 100 de metri de primarie!
Pe mine m-a socat de fapt cand ma plasasem pe langa obiectul in cauza, ca sa ma uit cum trecea o barca pe canal, iar un nene iese de acolo incheindu-se la slit.
Evident, eu de colo, ma indoiesc de bunele intentii ale domnului… de ce umbla asta la slit in mijlocul strazii, in mijlocul zilei, langa mine? Dupa care m-a lovit un miros dinspre obiectul artizanal si m-am prins. Omul avea un motiv perfect valabil pentru a se incheia la slit.
Pe cuvant… ciudati olandezii astia
Romania is my country
•august 25, 2009 • 7 ComentariiAzi am simtit pentru prima data pe pielea mea un lucru destul de ciudat… de care sincer, desi poate naiv, nu ma asteptam sa ma lovesc niciodata.
Intotdeauna mi-am spus ca valoarea pe care o am in fata celorlalti e data de lucrurile pe care le fac, de cele pe care le schimb, de raul pe care il descurajez si de binele pe care il promovez.
Un alt factor poate veni si din faptul ca, de fiecare data cand am avut de-a face cu un strain (si pot sa zic ca au fost destul de multe situatii, inca din liceu), nu am simtit ca ma confrunt cu vreo idee preconceputa, cu vreo prejudecata din partea lui sau a ei. Poate si pentru ca Romania, ca tara AIESEC, este “la creme de la creme”, performanta si, deci, respectata de retea.
Acum revin. Zilele acestea ma aflu in Amsterdam, unde imi voi incepe masterul si locuiesc intr-un camin de studenti internationali. Bineinteles, ca in orice prima seara de studenti abia veniti intr-un camin, ne-am adunat sa ne cunoastem. Intamplarea a facut ca invitatia adresata mie sa vina din partea unui spaniol, foarte dragut, amabil, care luase si bere pentru relaxarea atmosferei. Am discutat ce am discutat (pe hol, iar berea a ramas nedesfacuta, ca eram abia la inceput ) si vine vorba de tara din care venim. Evident, omul zice (e)Spania. Iar eu zic Romania.
Nu a fost o reactie fatisa, dar am observat-o. De parca ii veneau in minte toate articolele cu romani si tigani veniti la cersit si furat in Andaluzia lui draga, de parca revedea filmul scursurilor societatii spaniole care, intamplator, purtau numele de romani. Reactia verbala a fost un “a”. Cea nonverbala spunea mai multe in schimb.
Ma intreb daca cu asta urmeaza sa ma confrunt in tara in care am ajuns abia de doua zile.
Maybe now I will have to really fight for my country. And what it stands for.
Maine imi lipesc steagul Romaniei pe peretele camerei. Si dau o petrecere in care invit tot caminul.
Where does your heart go?
•august 1, 2009 • 6 ComentariiExista momente in care iti decizi cursul vietii tale, din acel punct incolo. E punctul in care virezi la stanga sau la dreapta, decizi sa o iei pe contrasens, accelerezi sau faci o tumba.
Pentru unii, e momentul in care, logoditi si urmand sa se casatoreasca, gasesc scanteia fericirii (conjugale) intr-o alta femeie.
Totodata, exista pentru fiecare dintre noi momentul deciziei. Buna sau proasta. Pe care o vom purta in propria desaga in fiecare clipa din cele care ne sunt numarate.
Cred ca cel care pierde e acela care sta cu sotia atunci cand gandurile sale se duc inspre alte zari iar trupul sau se odihneste in alte cearceafuri. Pentru ca ei sunt cei care, atunci cand vine momentul deciziei, prefera sa isi astupe mintea si sa isi inchida sufletul o viata intreaga, numai pentru a putea inrama la 80 de ani o fotografie de familie, pe un perete al unor amintiri care nici macar nu sunt ale lui. O poza a unei familii care nici macar nu este adevarata.
Daca nu ai pierdut, nu ai castigat
•iunie 7, 2009 • Scrieti un comentariuThe best motivation video.
